News

Vlad Mateescu

Demo

Available On

iTunes

About The Artist

Născut la 25 octombrie 1987, de profesie dirijor de orchestră, actualmente Director General al Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești și Director al Ploiești Jazz Festival. A intrat în contact pentru prima oară cu fenomenul muzicii de jazz, la doar 15 ani, în clasa a IX-a când devenea membru al Clubului “Jazz Forum’ 03” din Ploiești. Încă de mic, pasiunea pentru jazz s-a transformat într-un virus molipsitor, virus care a făcut mai tarziu, începând cu anul 2014, devenind manager al Filarmonicii ploieștene, să preia organizarea Festivalului de Jazz de la Ploiești, primul festival de acest gen din România (în 1969 avea loc prima ediție a unui festival de jazz din România, la Ploiești. Au mai fost 2 ediții, după care s-a “mutat” la Sibiu din considerente…politice, la acea vreme). Actualmente a reușit perfomanța unică, dezvoltând acest festival în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești, să îl aducă în atenția autorităților centrale, fiind poate unul dintre cele mai prestigioase evenimente din România. Astfel Ploiești Jazz Festival se desfășoară sub egida Ministerului Culturii, obținând și Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.

Country: Romania
ro_RORomanian